Mina Ioniță
Povestea mea, în șase acte
De la prima pagină de HTML scrisă în liceu, la doi ani în Meta și la propriul produs — cum am ajuns să construiesc site-uri care aduc clienți.
N-am vrut un job. Am vrut să construiesc ceva al meu.
Am început cu cod, pentru că acolo rezultatul se vedea cel mai repede: scriam ceva seara și a doua zi exista pe internet, iar oricine îl putea deschide.
Dar nu m-am oprit la cât îmi trebuia ca să mă descurc. Am făcut cursuri, am citit, am construit proiecte doar pentru mine — seară de seară, ani la rând, fără să mi-o ceară nimeni. Voiam să fiu bun, nu să mă descurc. Întâi HTML și CSS, apoi JavaScript, apoi PHP și WordPress, apoi cod scris de la zero acolo unde un CMS nu mai ajungea.
Apoi am înțeles că un site care arată bine și nu vinde e tot un site prost. Așa au venit designul, marketingul și analiza de business — nu ca meserii separate, ci ca aceeași meserie privită de la celălalt capăt: ce anume îl face pe un client să cumpere.
Nimeni nu întrebadacă îți place.Toată lumea întreba ce arată cifrele.
Doi ani în Gdańsk, pe conturile celor mai mari companii din România, din industrii care nu semănau deloc între ele. Le-am ajutat să crească, iar eu am crescut odată cu ele.
- proiecte livrate din 2018
- 80+proiecte livrate din 2018
- site-uri live acum
- 25+site-uri live acum
- ani în Meta
- 2ani în Meta
- ani în web și marketing
- 6+ani în web și marketing
Aleg unealta după problemă, nu invers
Îmi testez metodape banii mei.
Urci o mașină în 60 de secunde; site-ul tău o vinde non-stop, fără taxe per anunț.
- Next.js
- NestJS
- MySQL
- Multi-tenant
Parcurile auto din România plătesc lunar sute de euro marketplace-urilor — abonament, plus taxă per anunț, plus promovare care se scumpește cu cât mașina e mai scumpă. Construiesc platforma altcuiva cu banii lor și rămân fără nimic al lor la final.
Parcly e o platformă în abonament, verticalizată strict pe parcuri auto: dealerul își face cont singur, alege un template, își urcă mașinile din panou și e live pe domeniul lui în aceeași zi. Nu e un magazin generic adaptat pe mașini — câmpurile, badge-urile, finanțarea și fluxurile sunt gândite pentru cum vinde de fapt un parc.
- mașini rulate înmatriculate anual în România
- 392.000mașini rulate înmatriculate anual în România
- din piață e rulate, în creștere
- 71,5%din piață e rulate, în creștere
- pe lună, fără comision din vânzări
- 49–179 €pe lună, fără comision din vânzări
Acum lucrezpentru firma ta.
Primul pas e un audit gratuit de 30 de minute. Îți spun exact unde pierzi clienți și ce aș repara întâi — lista rămâne a ta, indiferent dacă lucrăm împreună.
6 acte · Ioniță Mina PFA · CAEN 6210





